Biografia și platforma electorală ale lui C. Ryan S.

Biografie

C. Ryan S.: Primele momente de care C. Ryan S. își aduce aminte ca făcând parte dintr-un fandom provin de pe vremea când se uita la Pokémon și la Yu-Gi-Oh! împreună cu tatăl lui, la primele ore ale dimineții, înainte de școală. Își amintește cum vorbea despre seriale și jocuri cu alți colegi de clasă, dar și de acel sentiment familiar de camaraderie pe care îl resimțim cu toții astăzi. Însă, dacă ar fi să-l întrebe cineva, ar spune că prima lui întâlnire adevărată cu fandomul în general a avut loc abia câțiva ani mai târziu, în 2008, când a început să folosească forumuri online pentru jocuri de rol în format text și Fanfiction.net pentru când abia începuse să consume fanfiction. Ryan a devenit pentru prima dată voluntar la OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) în timpul primului său an de facultate, în 2013. Din motive personale, a părăsit OTW pentru o perioadă, ca mai apoi să revină la datorie în 2015. De atunci, a absolvit facultatea cu o diplomă de licență în tehnologia informației și a început să lucreze ca inginer de securitate.

Program electoral

1. De ce te-ai decis să candidezi pentru Consiliu?

Anul acesta a fost deosebit de dificil în ceea ce privește strângerea candidaturilor având în vedere tot ceea ce s-a petrecut în ultimul an atât în cadrul organizației, cât și în afara ei. Am luat inițiativa de a candida pentru a ne asigura că vom continua să avem alegeri disputate. Deși consider că aș putea avea succes în acest rol dacă ar fi să fiu ales, ținând cont de vechimea și diversitatea serviciilor mele în cadrul organizației, cred că alți candidați ar putea fi mai potriviți pentru acest rol. Acest lucru este adevărat mai ales date fiind angajamentele mele obișnuite în cadrul comitetului și dorința de a desfășura propriile proiecte creative.

2. Cu ce aptitudini și/sau experiențe ai contribui la Consiliu?
Întrucât am activat în cadrul OTW timp de mai mulți ani, am o largă varietate de aptitudini și experiențe pe care le-am acumulat în timpul petrecut în diferite comitete. Pe lângă faptul că aș contribui cu aptitudinile pe care le-am cultivat în aceste roluri pentru a ajuta cu orice sarcini legate de Consiliu, consider că aș putea contribui și prin cunoștințele despre diferitele părți ale organizației în care am activat. În afara organizației, am ajutat la moderarea unor comunități, am creat și derulat jocuri de rol în format text, iar în timpul facultății am făcut parte din Asociația Guvernamentală a Studenților. Toate aceste lucruri reprezintă aspecte fundamentale ale aptitudinilor mele în cadrul organizației și ar putea contribui în mod pozitiv la activitatea Consiliului.
3. Alege unul sau două obiective pentru OTW pe care le consideri importante și pe care ai vrea să te concentrezi în mandatul tău. De ce consideri aceste obiective semnificative? Cum ai colabora cu ceilalți pentru a le îndeplini?
Consider că numeroasele proiecte la care lucrează în prezent întreaga organizație, precum și comitetele individuale reprezintă obiective asupra cărora merită să ne concentrăm. Deși este important să dăm dovadă de ambiție atunci când ne propunem un obiectiv, cred că este mai important să lucrăm cu adevărat și să realizăm obiectivele și proiectele deja stabilite.
PS: O parte dintre obiectivele pe care le-am menționat inițial în biografia & programul meu electoral din 2018 au fost îndeplinite! Bravo nouă și multe felicitări Comitetului de Comunicare și Comitetului Dezvoltare și Adeziune.
4. Ce experiență ai cu proiectele OTW și cum ai colabora cu comitetele relevante pentru a le susține și consolida? Încearcă să incluzi mai multe exemple, însă ai libertatea să le evidențiezi pe cele cu care ai experiență.

Am activat în mai multe poziții și comitete diferite din cadrul organizației. Câteva dintre preferatele mele ar fi: Comitetul Dezvoltare și Adeziune, Comitetul Voluntari și Recrutări și Comitetul Uși Deschise. În prezent, sunt voluntar în Comitetul Sisteme. Aș putea spune că am cea mai mare experiență în ceea ce privește organizația în ansamblul ei, întrucât am făcut parte în principal din comitetele mai „administrative” care nu susțin un proiect anume. Însă, am experiență și în ceea ce privește comitetele care se ocupă mai mult de Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră). În general, în perioada petrecută în cadrul organizației, am lucrat cu multe persoane și comitete diferite – am foarte mare încredere în capacitatea mea de a colabora și de a lucra cu comitete din întreaga organizație.
În plus, aș dori să aflu mai multe despre ele, făcându-mi timp pentru a le citi documentația de pe wiki-ul nostru intern și luând parte la dialogul continuu dintre ele și actualul nostru Consiliu. Dincolo de a afla mai multe despre ele și activitatea lor de zi cu zi, consider că modul cel mai bun de a sprijini comitetele este de a le asculta. Comitetele noastre sunt alcătuite în totalitate din personal cu experiență sau din persoane care sunt în curs de pregătire pentru a fi la același nivel, care știu cel mai bine cum să-și facă treaba. Deși Consiliul poate contribui în acest sens prin sugestii sau prin oferirea unui sprijin mai direct, în cele din urmă, punerea în aplicare a noilor idei sau schimbări depinde de comitetele respective.
5. Cum ți-ai gestiona timpul între munca pentru Consiliu și celelalte roluri în cadrul OTW? Plănuiești sa te retragi din celelalte poziții pentru a te concentra pe munca de Consiliu?
Nu m-aș retrage din rolul actual în cadrul Comitetului Sisteme, atât pentru că orice membru al Consiliului trebuie să fie un membru activ al unui comitet, cât și pentru că îmi place ceea ce fac în cadrul comitetului. În ceea ce privește gestionarea volumului de muncă, mi-aș extinde utilizarea aplicației Google Calendar pentru a mă ajuta să țin evidența termenelor limită, a întâlnirilor și a altor activități pentru care timpul este esențial (lucru pe care îl fac deja în viața reală). În plus, aș folosi instrumente precum Trello pentru a mă ajuta să țin evidența sarcinilor individuale la care lucrez.