Biografia și Programul Electoral ale lui Audrey R.

25 iulie: Printr-un comunicat, Audrey R. și-a retras candidatura.

Biografie

Audrey R. este responsabilă de politici la o organizație nonprofit, continuând o carieră de zece ani în domeniul guvernamental și al politicilor organizationale. În timpul liber, o poti găsi cumpărând pantofi sau ascultând cel mai nou album al lui Qveen Herby. Primul ei fandom a fost Harry Potter, dar nu a descoperit fanfiction până când nu a urmat un curs universitar despre fandom. A avut nevoie de doi ani de lectură înainte de a face pasul spre a scrie prima sa lucrare, iar acum are peste șaptezeci de lucrări publicate în arhivă. În prezent, scrie pentru fandom-ul Harry Potter pe Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră) și este membră a comitetului de Planificare Strategică.

Programul Electoral

1. De ce te-ai decis să candidezi pentru Consiliu?

In principal, cred în schimbări pozitive în mod special, și sunt încântată să ajut OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) să crească într-o direcție pozitivă. De asemenea, am decis să candidez pentru că nu existau destule persoane care să accepte provocarea, chiar dacă inițial nu credeam că voi investi suficient timp pentru a merita această poziție. Cu toate acestea, simt că există un motiv pentru a candida, deoarece sunt împotriva AI (inteligenței artificiale) în spațiile de fandom și, după ce am făcut parte din procesul de planificare strategică, vreau să joc un rol în implementarea planului. Sper, de asemenea, să deschid noi linii de comunicare între voluntari și Consiliul de Administrație, astfel încât să putem lucra împreună în mod eficient pentru a face progrese care să fie în concordanță cu diversele perspective ale organizației.

2. Cu ce aptitudini și/sau experiențe ai contribui la Consiliu?

Cariera mea, inclusiv poziția mea actuală, s-a desfășurat în principal în domeniul guvernamental și al politicilor. Sunt responsabil de politici pentru un institut de cercetare non-profit care studiază impactul social media asupra dezvoltării cognitive și sociale a copiilor. Ne concentrăm foarte mult pe cercetări privind timpul petrecut în fața ecranului și tipurile de conținut pe care copiii le consumă online, ceea ce cred că s-ar putea suprapune puțin cu unele dintre provocările cu care se confruntă OTW (în special AO3) atunci când vine vorba despre politici, mai exact cu probleme precum Secțiunea 230 și verificarea vârstei.

Primul loc de muncă cu normă întreagă pe care l-am avut a fost în domeniul managementului cunoștințelor. Documentația internă este un domeniu în care am multă experiență, inclusiv în ceea ce privește elaborarea unui ghid de stil, a unei taxonomii și migrarea conținutului.

De asemenea, sunt utilizatoare AO3 de zece ani și țin foarte mult la AO3, atât din perspectiva de scriitoare, cât și de cititoare.

3. Alege unul sau două obiective pentru OTW pe care le consideri importante și pe care ai vrea să te concentrezi în mandatul tău. De ce consideri aceste obiective semnificative? Cum ai colabora cu ceilalți pentru a le îndeplini?

Este important să lucrăm la îmbunătățirea documentației interne. Este dificil să facem îmbunătățiri la nivelul întregii organizații dacă nu putem vedea clar unde se află organizația din punctul de vedere al politicilor și procedurilor. Cred că tranziția de la Wiki la un sistem de tip ServiceNow pentru captarea problemelor, rezolvarea tichetelor și gestionarea cunoștințelor ar fi utilă pentru a ușura sarcina unor voluntari, sporind în același timp eficiența și capacitatea de căutare a documentației noastre.

Al doilea lucru a apărut recent, dar avem nevoie de un sistem solid de soluționare a conflictelor. Cred că ar trebui să existe un angajat plătit (trebuie să facem o investiție financiară în poziții cheie în întreaga organizație) a cărui singură responsabilitate este gestionarea și rezolvarea conflictelor. Dacă cineva are o îngrijorare sau o plângere și nu se simte confortabil să se adreseze superiorului său, ar trebui să existe un fel de autoritate independentă. Rezolvarea conflictelor este esențială pentru succesul unei organizații și ar trebui să investim în aceasta pentru a asigura bunăstarea și satisfacția voluntarilor.

4. Ce experiență ai cu proiectele OTW și cum ai colabora cu comitetele relevante pentru a le susține și consolida? Încearcă să incluzi mai multe exemple, însă ai libertatea să le evidențiezi pe cele cu care ai experiență.

Proiectul pe care am experiență se întâmplă să fie unul dintre cele mai mari: planul strategic! Lucrăm din greu pentru a primi feedback de la oamenii din întreaga organizație și pentru a dezvolta un plan care să se potrivească nevoilor diferitelor părți interesate. Elaborarea planului a fost foarte utilă pentru a înțelege modul în care funcționează OTW, deoarece a trebuit să învăț despre structură din moment ce cuprindem fiecare comitet. Recunosc, de asemenea, durata de timp necesară pentru elaborarea și punerea în aplicare a obiectivelor. În momentul de față, funcționăm pe un ciclu de trei ani pentru fiecare jumătate în parte, ceea ce reprezintă o perioadă foarte lungă de timp. Șase ani de la inițierea până la finalizarea unui singur plan strategic. În unele cazuri, acest lucru este insuficient pentru a răspunde nevoilor imediate. Ar trebui să creăm un proces standardizat suplimentar pentru abordarea problemelor presante la nivelul întregii organizații care să fie transparent pentru voluntari.

5. Cum ți-ai gestiona timpul între munca pentru Consiliu și celelalte roluri în cadrul OTW? Plănuiești sa te retragi din celelalte poziții pentru a te concentra pe munca de Consiliu?

Comitetul de planificare strategică va trece de la elaborarea proiectului la monitorizarea implementării. Voi avea un picior în comitet și unul în Consiliu, dar voi sta în același iaz. Președinții mei, comitetul de Alegeri și actualul Consiliu au fost suficient de amabili să modifice îndelungata descriere a postului pentru a permite membrilor comitetului de planificare strategică să facă parte din Consiliu. Au inclus, de asemenea, un element calificativ conform căruia, în cazul în care apare un conflict perceput, comitetul îmi poate cere să mă retrag pentru o perioadă de timp.