Anunț Candidați și Candidate la Alegerile OTW 2023

Anunț Candidați și Candidate

OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) este bucuroasă să anunțe următorii candidați și candidate pentru Alegerile 2023 (în ordine alfabetică după prenume):

  • Anh P.
  • Audrey R.
  • Emyn a.
  • Jennifer H.
  • Kathryn S.
  • Qiao C.
  • Zixin Z.

(26 iunie: Printr-un comunicat, Emyn a. și-a retras candidatura.)

(25 iulie: Printr-un comunicat, Audrey R. și-a retras candidatura.)

Numele complete ale candidaților și candidatelor nu vor fi făcute publice anul acesta, cu excepția cazului în care aceștia/acestea sunt numiți/te sau aleși/se în Consiliu.

După cum a fost anunțat anterior, Heather McGuire se retrage din poziția sa în Consiliu, așa că vor fi patru locuri libere în alegeri, unul dintre ele ca termen parțial de doi ani. Candidatul/a care se va plasa pe locul patru va fi ales/easă pentru această poziție. Suntem recunoscători/oare pentru serviciul lui Heather și îi mulțumim pentru munca și dedicația sa.

Pentru că avem 4 locuri disponibile și 6 candidați și candidate, alegerile anului 2023 vor fi disputate – adică membrii și membrele OTW vor vota pentru candidații care vor ocupa locurile. Citește mai mult

Biografia și programul electoral ale lui Zixin Z.

Biografia

Zixin Z. a ajuns în fandom când a devenit obsedată de Detectiv Conan și a găsit calea spre forumurile online ale fanilor, deși viața sa ca fană a început probabil mai devreme, în școala primară, pe când scria în secret fanfiction pentru Visul din pavilionul roșu în caietele școlare. Fandomurile ei preferate sunt, printre altele, Stăpânul Inelelor, The Grave Robbers’ Chronicles (Seria DMBJ) (Cronicile hoților de morminte), Legend of the Galactic Heroes (Legenda eroilor galactici) și Final Fantasy XIV. Este, de asemenea, o cititoare înrăită de webnovels (romane foileton online) chinezești.

Și-a început voluntariatul la OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) drept organizatoare de tag-uri (pentru lucrările în limba chineză) în luna martie 2019, când a văzut anunțul de recrutare pe contul de Weibo al OTW. Mai apoi, s-a alăturat comitetului de Politici și Abuz în octombrie 2019 și comitetului de Comunicare în ianuarie 2020, fiind una dintre moderatoarele pentru Weibo. A mai voluntariat și ca administrator în cadrul comitetului Open Doors (Uși Deschise).

Zixin a obținut diploma de licență în Studii despre China și diploma de master în Studii de Muncă. În prezent, este angajată într-o organizație non-profit care oferă servicii educaționale copiilor de muncitori migranți și care pledează pentru echitatea în oportunitățile de educație; în viața personală, este mama unei pisici și ornitolog în timpul liber.

Platforma electorală

1. De ce te-ai decis să candidezi pentru Consiliu?

M-am decis sa candidez la alegeri din mai multe motive. Primul și cel mai important mi s-a înfiripat în inimă încă din 2020: vreau să susțin voluntarii/ele din grupurile minoritare. Fiind vorbitoare de limba engleză ca limbă străină și fană din Asia de Est, am avut parte de dificultăți și de frustrări provocate de problemele de comunicare. Mi-ar plăcea să pot oferi ajutor și sprijin atunci când voluntarii/ele se găsesc în situații similare. În ultimii patru ani, OTW-ul a devenit o parte extrem de importantă din viața mea și am legat unele dintre cele mai bune prietenii cu colegii mei. Sper din toată inima ca eforturile mele să poată îmbunătăți cu adevărat experiența colegilor mei voluntari/ colegelor mele voluntare.

De asemenea, îmi doresc să facilitez schimbări la nivel structural, pentru a crea regulamente mai clare și a consolida responsabilitatea membrilor/elor din Consiliul de Administrație, a președinților/telor de comitete și a celorlalte poziții de supervizare, cât și să le ofer voluntarilor/elor resursele necesare pentru a crea un mediu propice liberei exprimări.

Nu în ultimul rând, având în vedere dimensiunea în creștere rapidă a OTW, este necesar să ne transformăm într-o organizație mai profesionistă, bazându-ne pe mai mult decât pe munca voluntară în domenii precum resursele umane. Dacă voi fi aleasă, sper că voi putea să promovez această tranziție cu ajutorul comitetelor relevante.

2. Cu ce aptitudini și/sau experiențe ai contribui la Consiliu?

Pot contribui la activitatea în cadrul Consiliului cu abilitățile mele de comunicare. Ca moderatoare a contului de Weibo, am primit de la utilizatorii/oarele platformei tot felul de comentarii și întrebări despre OTW și despre proiectele sale. Am învățat să identific exact ceea ce întreabă un utilizator/ o utilizatoare, cel fel de răspuns le-ar fi cel mai benefic, cât și cum să traduc și să transmit în mod eficient întrebarea către membrii/ele comitetelor competente, pentru a solicita informațiile necesare când acestea îmi depășesc cunoștiințele. De asemenea, mi-am dezvoltat abilitatea de a lucra în condiții de stres, deoarece m-am confruntat ocazional cu creșterea rapidă a volumului de muncă atunci când au loc discuții aprinse legate de OTW. Mai mult, voluntariatul în cadrul mai multor comitete m-a ajutat să cunosc structura OTW din diferite unghiuri și consider că această experiență va fi una benefică pentru o membră a Consiliului de Administrație.

De asemenea, am experiență în supervizarea și instruirea voluntarilor. Am creat și instruit grupe de lucru în cadrul organizației non-profit pentru care lucrez în timpul zilei. Am creat de la zero materiale pentru inițierea și instruirea voluntarilor/arelor, am organizat sesiuni de training și am supravegheat funcționarea zilnică a proiectului în care era implicat grupul de lucru. Am ajutat voluntarii/ele care care au avut dificultăţi în a-şi îndeplini sarcinile, am redistribuit sarcinile în funcție de disponibilitatea acestora și am optimizat fluxul de lucru în urma feedback-ului primit de la ei/ele. Pot aplica experiența practică obținută într-o organizație non-profit alcătuită din mii de voluntari și un mic număr de angajați la munca pe care o voi desfășura în cadrul Consiliului de Administrație al OTW-ului.

3. Alege unul sau două obiective pentru OTW pe care le consideri importante și pe care ai vrea să te concentrezi în mandatul tău. De ce consideri aceste obiective semnificante? Cum ai colabora cu ceilalți pentru a le îndeplini?

Primul obiectiv major pe care m-aș strădui să îl ating este încurajarea comunicării și documentării mai bune, deoarece consider că este important să avem un mai mare nivel de transparență în cadrul OTW și să creștem astfel inclusivitatea și eficiența muncii depuse. În ceea ce privește comunicarea, aș vrea să încerc stabilirea unor linii de comunicare mai deschise cu voluntarii/ele, atunci când deciziile luate la nivel de organizație ar putea afecta comitetul din care fac parte, pentru ca părțile în cauză să se poată implica direct în procesul de decizie alături de Consiliu, și nu prin intermediul președinților/telor de comitet. Îmi doresc de asemenea să prioritizăm documentarea deciziilor majore și a motivelor din spatele acestora, astfel încât viitorii voluntari/ viitoarele voluntare să poată avea o mai bună înțelegere a deciziilor din trecut și să aibă posibilitatea de a le dezvolta. O mai bună documentare poate, de asemenea, să atenueze pierderea cunoștințelor instituționale din cauza rotației voluntarilor.

Al doilea obiectiv este unul pe care mi-l doresc de mulți ani: îmbunătățirea accesibilității pe Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră) pentru persoanele ce nu cunosc limba engleză. Interacționând zilnic cu fanii/fanele vorbitori/oare de limbă chineză, știu cât de intimidant poate fi să navighezi pe o pagină într-o limbă pe care s-ar putea să nu o înțelegi deloc. La data în care scriu aceste rânduri, peste 11% din lucrările găzduite pe AO3 sunt tag-uite în alte limbi decât engleză – asta înseamnă peste 1,2 milioane de lucrări. Localizarea interfeței ar putea necesita multe eforturi și o perioadă mai lungă decât posibilul meu mandat în Consiliu, dar m-am gândit la câteva alternative viabile pentru a ajuta fanii/fanele care nu vorbesc limba engleză, prin crearea de utilitare (cum ar fi scripturile) ce ar putea localiza o parte din interfață sau toată interfața; acestea ar putea fi implementate prin colaborarea comitetelor de Traduceri, de Accesibilitate, Design și Tehnologie și de AO3 Documentation (Documentație pentru AO3), și nu numai.

4. Ce experiență ai cu proiectele OTW și cum ai colabora cu comitetele relevante pentru a le susține și consolida? Încearcă să incluzi mai multe exemple, însă ai libertatea să le evidențiezi pe cele cu care ai experiență.

Mi-am creat contul de AO3 încă din 2014, dar înainte de a mă alătura OTW nu am folosit o mare parte dintre funcțiile sale, în afară de căutare și de opțiunea de a reciti lucrările. Până acum, experiența mea de voluntar a fost ca parte a AO3-ului (în comitetele de Organizarea Tag-urilor și de Politici și Abuz), sau strâns legată de AO3 (prezentarea funcțiilor AO3 și oferirea de răspunsuri la întrebările utilizatorilor/oarelor de pe Weibo legate de acestea). Mi-ar plăcea mult să învăț și despre celelalte proiecte ale OTW și să discut cu membrii/ele competente ai ale comitetelor sau echipelor despre cum poate să îi ajute mai bine Consiliul de Administrație.

Drept moduri concrete prin care pot ajuta, din experiența pe care o am cu Organizarea Tag-urilor și Politici și Abuz, ceea ce ar putea fi de ajutor ar fi să ajut comitetele prin crearea de noi roluri administrative. Cei care vor ocupa aceste roluri vor putea asista comitetele la gestionarea proiectelor aflate în curs de implementare, dar unde nu s-au obținut rezultatele dorite într-un termen rezonabil, sau să actualizeze documentația despre politici și practici. În prezent, voluntarii existenți/voluntarele existente sunt adeseori ocupați/te cu atingerea obiectivelor pe termen scurt, cum ar fi îndeplinirea sarcinilor imediate. Acest lucru face ca sarcinile administrative să fie lăsate în seama președinților/telor de comitet sau a oricărui voluntar/oricărei voluntare care mai are energia necesară. Din lipsa unei structuri formalizate, precum și din cauza acumulării de sarcini pentru președinții/tele de comitet, persoanele nu mai au timpul și energia necesare să se ocupe de proiectele pe termen lung atât de necesare pentru a efectua schimbările la nivel de structură organizațională.

5. Cum ți-ai gestiona timpul între munca pentru Consiliu și celelalte roluri în cadrul OTW? Plănuiești sa te retragi din celelalte poziții pentru a te concentra pe munca de Consiliu?

Dacă voi fi aleasă, plănuiesc să iau o pauză de la Organizarea Tag-urilor (și, probabil, de la Politici și Abuz) și să mă pregătesc pentru volumul mai mare de muncă din perioada inițierii ca membră a Consiliului. După câteva luni îmi voi forma o idee mai bună despre cât timp trebuie alocat sarcinilor pentru Consiliu și dacă trebuie să fac demersuri pentru a-mi reduce volumul de muncă. De exemplu, pot scădea numărul de fandom-uri pentru care organizez tag-uri, sau să le sugerez președinților/telor de comitet să mai recrutăm un voluntar/o voluntară care să ne ajute la moderarea platformei Weibo. Dacă volumul de muncă pentru Consiliu nu-mi va permite să lucrez nici cu normă redusă în comitetele din care fac parte, voi lua în considerare să renunț la unul sau mai multe dintre acestea.

Biografia și platforma lui Qiao C.

Biografie

Qiao C. a descoperit conceptul de fandom în școala primară, acum aproape 20 de ani. A găsit din întâmplare un forum pentru fandomul Cardcaptor Sakura și de atunci citește fanfic. Dragostea ei pentru fandom a motivat-o să învețe engleză: pur și simplu nu mai avea răbdare să aștepte ca traducătorul să actualizeze fanficul ei preferat X-Men, deci s-a decis să citească textul original. Așa a descoperit Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră – AO3) acum șapte ani.

S-a alăturat OTW (Organizației pentru Lucrări Transformative) ca organizator de taguri în 2019. E fericită să vadă că își poate folosi cunoștințele legate de folclorul fandomului, precum și abilitățile lingvistice în activitățile zilnice de organizare, și de asemenea să ajute utilizatorii să-și îmbunătățească experiența de filtrare și citire.

Momentan urmează un program de doctorat în ingineria materialelor în Japonia, și speră că își va lua doctoratul anul viitor. Iubește să-și petreacă timpul în afara laboratorului citind manga, jucând jocuri video și participând în fandomuri: câteodată scrie, traduce, editează și mereu, mereu citește.

Platformă

1. De ce te-ai decis să candidezi pentru Consiliu?

Prima motivație a fost să sprijin diversitatea lucrărilor pe care OTW își propune să le protejeze. Din postura de persoană trilingvă, am oportunitatea de a mă bucura de lucrări minunate create de oameni din diferite culturi. Însă în timpul aventurilor mele multiculturale din ultimul deceniu, am experimentat cum diferite platforme, indiferent de limbă sau context cultural, cenzurează și exploatează lucrări sau, în anumite cazuri, expulzează creatori de lucrări. Acest lucru îmi consolidează convingerea în inclusivitatea maximă legată de lucrări pe care o demonstrează OTW. Însă, eu în special recunosc că avem o călătorie lungă în față până să extindem această inclusivitate pentru lucrările din toate culturile. Prin urmare, consider că prin intermediul contextului meu cultural voi putea contribui la diversitatea voluntarilor și utilizatorilor noștri, oferind ajutor celor care nu sunt vorbitori nativi de engleză în procesul lor de adaptare la comunitate.

În timp ce îmi pregăteam platforma, au izbucnit proteste atât în interiorul, cât și în afara OTW. Protestele au fost cauzate de îngrijorări legate de noile dezvoltări tehnologice, precum și de problema structurală din cadrul OTW, în special lipsa comunicării. Este extrem de clar că diversitatea nu va înflori acolo unde probleme atât de fundamentale precum comunicarea nu au fost rezolvate, ceea ce mi-a întărit determinarea de a proteja și promova diversitatea în cadrul OTW, în special prin înlesnirea conversațiilor și comunicării.

Am legat prietenii și mi-am lărgit înțelegerea asupra fandomului în ultimii patru ani de voluntariat. Nu m-am așteptat niciodată să învăț și să cresc atât de mult. Prin candidatura mea la Consiliu, aș dori să deschid comunicarea: între OTW, membrii și utilizatorii ei, între Consiliu și voluntari și între comitetele de voluntari, creând astfel un mediu propice în care diversitatea se poate dezvolta.

2. Cu ce aptitudini și/sau experiențe ai contribui la Consiliu?

După cum am menționat mai sus, recent au izbucnit proteste în cadrul organizației, cauzate de lipsa îndelungată a comunicării în multe aspecte. Aceasta este o consecință nu numai a eșecului structurii verticale a organizației, dar și a lipsei diversității în rândul voluntarilor cu putere de decizie. Să luăm ca exemplu limba mea maternă: chineza mandarină este a doua cea mai folosită limbă pe AO3, iar voluntarii vorbitori de limbă chineză reprezintă 8% din totalul voluntarilor OTW, însă în acest moment nu avem încă voluntari vorbitori de limbă chineză în poziții de președinte de comitet sau membru în Consiliu.

Ca persoană trilingvă care vorbește mandarină și japoneză, sunt mai mult decât dispusă să ajut Consiliul să comunice cu voluntarii noștri din diverse contexte culturale. Ca organizatoare de taguri care a tradus și organizat taguri pentru sute de fandomuri, sunt familiarizată cu cercetarea contextelor, cu luarea la cunoștință a feedbackului dat de utilizatori și cum să răspund la acesta, precum și cu comunicarea cu colegi din diferite comitete. Consider că prin aptitudinile mele de comunicare și cu determinarea de a schimba lucrurile pot ajuta OTW să accepte și mai mult diversitatea pe care a promis-o în planurile sale.

3. Alege unul sau două obiective pentru OTW pe care le consideri importante și pe care ai vrea să te concentrezi în mandatul tău. De ce consideri aceste obiective semnificative? Cum ai colabora cu ceilalți pentru a le îndeplini?

În acest moment, cea mai urgentă problemă este îmbunătățirea comunicării – nu numai între OTW și utilizatori, dar și între Consiliu și voluntari și între comitete. Ca reprezentanți ai organizației, membrii Consiliului sunt responsabili să raporteze progresul proiectelor noastre utilizatorilor; ca membri ai Consiliului, ar trebui să luăm în considerare feedbackul voluntarilor, deoarece ei sunt sub influența directă a deciziilor Consiliului. Aș dori să mă concentrez pe sprijinirea fiecărui comitet în repartizarea de sarcini și colaborare. Mai precis, pentru a mitiga burnoutul indus de prea multe sarcini pentru voluntarii noștri și pentru alocarea sarcinilor într-un mod mai rezonabil, precum și pentru a progresa într-un mod mai consistent, aș dori să insist pe angajarea unui profesionist în domeniul HR. Încrederea și colaborarea sunt bazate pe transparență, iar înțelegerea crește numai acolo unde cuvintele sunt auzite. Aș dori să promovez transparența din partea Consiliului, să creez și să implementez rute de feedback mai accesibile și să lucrez cu comitetele relevante pentru a găsi profesioniști care să promoveze comunicarea și încrederea între Consiliu și utilizatorii, membrii și voluntarii OTW.

Pe fundația comunicării îmbunătățite, aș dori, de asemenea, să facilitez diversitatea lingvistică a proiectelor noastre. AO3 a înregistrat o creștere masivă a numărului de lucrări în alte limbi în afară de engleză în ultimii zece ani, cu procentul total al lucrărilor în alte limbi crescând de la 3.6% la 11.0%. Sper să contribui în a face experiența AO3 mai prietenoasă și primitoare pentru utilizatorii internaționali. Mai precis, aș dori să ajut la facilitarea implementării interfeței multilingve prevăzută în planurile noastre. Acest lucru va ajuta nu doar la conservarea lucrărilor în diferite limbi, dar utilizatorii vor fi de asemenea mult mai dispuși să participe dacă sunt într-un mediu lingvistic care îi face să se simtă confortabil.

4. Ce experiență ai cu proiectele OTW și cum ai colabora cu comitetele relevante pentru a le susține și consolida? Încearcă să incluzi mai multe exemple, însă ai libertatea să le evidențiezi pe cele cu care ai experiență.

Dintre toate proiectele OTW, AO3 îmi este cel mai familiar, din postura de utilizatoare zilnică și organizatoare de taguri. Experiența mea cu alte comitete, cum ar fi Suport Tehnic și Politici și Abuz, vine de asemenea din activitatea de organizatoare de taguri, deoarece colaborăm pentru a răspunde la feedbackul utilizatorilor. Citesc Fanlore periodic pentru a cerceta și a mă familiariza cu istoria fandomurilor despre care nu cunosc foarte multe (deși Fanlore este în engleză, editorii pentru diferite limbi sunt mai mult decât bineveniți – detalii în știrile Fanlore pe luna aprilie). Deoarece trăim într-o eră în care tehnologiile evoluează mai repede decât legea, aș dori, de asemenea, să lucrez cu comitetul Legal pentru a sprijini munca lor și a actualiza termenii de servicii. Aștept cu nerăbdare să aud de la fiecare proiect și comitet: mă voi concentra nu doar pe ascultarea feedbackului acestora, dar și pe facilitarea comunicării dintre comitete, precum și pe oferirea sugestiilor legate de împărțirea rezonabilă a sarcinilor și managementul membrilor.

În special, intenționez să colaborez cu comitetul nostru de Alegeri pentru a sprijini candidatura unor persoane din contexte culturale diverse, pentru a atrage atenția potențialilor candidați ce ar putea introduce mai multă diversitate în Consiliu.

5. Cum ți-ai gestiona timpul între munca pentru Consiliu și celelalte roluri în cadrul OTW? Plănuiești sa te retragi din celelalte poziții pentru a te concentra pe munca de Consiliu?

Am redus numărul fandomurilor pentru care organizez taguri în ultimul an,pentru a mă asigura că îmi termin sarcinile în două seri pe săptămână. Plănuiesc să mă concentrez pe munca în cadrul Consiliului în restul săptămânii, și să mă extind și în weekend dacă este nevoie.

Biografia și Programul Electoral pentru Kathryn S.

Biografie

Kathryn S. a petrecut ultimii 20 de ani în fandom, în cea mai mare parte citind și visând cu ochii deschiși la intrigi detaliate pentru fanfiction care doar ocazional au fost transpuse pe pagină. Ea este voluntar în cadrul OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) din 2014. În afara OTW, lucrează ca administrator pentru un non-profit și este o activistă progresistă pentru comunitate în timpul său liber.

Program electoral

1. De ce te-ai decis să candidezi pentru Consiliu?

În ultimii ani, m-am gândit să candidez și am fost încurajată să candidez de către alți voluntari care știau de experiența mea în domeniul non-profit. Cu toate acestea, întotdeauna m-am abținut, spunându-mi că anul următor voi fi într-o poziție mai bună. Controversele recente m-au convins că, dacă aș fi ales să nu candidez anul acesta, aș fi regretat că nu mi-am oferit abilitățile și experiența mea comunității OTW. Iubesc OTW și iubesc munca pe care o fac în calitate de voluntar, așa că vreau să fac tot ceea ce pot pentru a mă asigura că rămâne o organizație pe care o pot iubi și respecta. Chiar dacă nu voi fi aleasă, voi face tot ceea ce pot pentru a sprijini Consiliul ales și colegii mei voluntari în eforturile de a realiza schimbările pe care dorim să le vedem.

2. Cu ce aptitudini și/sau experiențe ai contribui la Consiliu?

Am lucrat ca administrator în domeniul non-profit în ultimii 5 ani și am o certificare avansată în leadership și management în domeniul non-profit. Am experiență în instituirea eforturilor de diversitate, echitate și incluziune (DEI), în crearea de noi politici și proceduri și în gestionarea documentației. Am, de asemenea, multă experiență în domeniul resurselor umane (HR), deoarece am fost managerul neoficial de resurse umane al organizației mele timp de peste un an, în timp ce ne chinuiam să angajăm o nouă persoană.

Prin prisma activismului meu progresist, am multă experiență în gestionarea voluntarilor, în crearea de consens și în a mă asigura că lucrurile se fac într-un termen limită restrâns.

De asemenea, am 9 ani de experiență ca voluntar OTW. Comitetul meu a îmbunătățit și rafinat cu mult politicile și procedurile noastre de-a lungul anilor și am văzut în mod direct efectele pozitive pe care le poate avea o nouă conducere cu idei bune care încurajează colaborarea. Vreau să aduc această atmosferă de colaborare în Consiliul de Administrație și în OTW în ansamblu.

3. Alege unul sau două obiective pentru OTW pe care le consideri importante și pe care ai vrea să te concentrezi în mandatul tău. De ce consideri aceste obiective semnificative? Cum ai colabora cu ceilalți pentru a le îndeplini?

Primul lucru pe care l-aș prioritiza este angajarea unui consultant DEI și a unui specialist în resurse umane. Activitatea de căutare și angajare pentru aceste posturi este deja în curs de desfășurare, dar dacă nu ar fi finalizată până la momentul în care voi fi în Consiliu, mi-aș dedica timpul pentru a mă asigura că aceștia sunt angajați și că își pot începe activitatea cât mai curând posibil. De asemenea, aș face tot ceea ce este necesar pentru a le sprijini activitatea.

Aceste poziții sunt necesare de ani întregi, după cum reflectă controversele actuale. OTW a crescut până la un punct în care este necesară o expertiză plătită. În primul rând, un expert extern poate spune lucruri fără aceeași teamă de repercusiuni pe care o pot avea oamenii din interiorul unei organizații. În al doilea rând, un expert plătit va fi obligat printr-un contract de munca să își dedice timpul acestei activități, fără același risc pe care îl au voluntarii de a fi îndepărtați din cauza unor probleme din viața reală sau de a fi distrași de o problemă urgentă din sfera lor de competență.

Cred că cel mai probabil vom descoperi că avem nevoie de mai multe posturi plătite odată ce acești experți vor fi instituiți, dar trebuie să începem de aici.

4. Ce experiență ai cu proiectele OTW și cum ai colabora cu comitetele relevante pentru a le susține și consolida? Încearcă să incluzi mai multe exemple, însă ai libertatea să le evidențiezi pe cele cu care ai experiență.

În cadrul activității mele în OTW, comunic în mod regulat cu majoritatea comitetelor!

Primul meu pas ar fi să mă asigur că proiectele și comitetele dispun de ceea ce spun că au nevoie din partea Consiliului de Administrație, deoarece ele știu cel mai bine ce le-ar ajuta. Cu toate acestea, sunt conștientă de faptul că s-ar putea să nu se simtă confortabil cerând ceea ce au nevoie. Prin urmare, voi lucra pentru a reconstrui încrederea în Consiliu, asigurându-mă că suntem receptivi și respectuoși și că facem tot ceea ce putem pentru a ajuta.

Pe lânga asta, deși este mult mai ușor să comunicăm și să construim relații între comunități cu instrumentele noastre actuale de mesagerie și colaborare decât era înainte, acestea sunt în mare parte procese informale. Aș dori să creez mai multe oportunități formale la nivelul întregii organizații pentru a învăța ce fac alte comitete și care sunt procesele lor. Este încă mult prea ușor să nu ai nicio idee despre ceea ce fac alte comitete sau de ce fac lucrurile într-un anumit fel. Acest lucru contribuie la izolare, lipsă de comunicare, lipsă de încredere și oportunități ratate.

Câteva dintre schimbările pozitive pe care comitetul meu le-a făcut în ultimii ani au fost practici pe care le-am învățat de la alte comitete! De asemenea, am creat noi practici de care ar putea beneficia și alte comitete. Din păcate, în prezent nu există nicio modalitate de a învăța unii de la alții, cu excepția întrebării directe sau a faptului că un membru face parte din mai multe comitete. Putem fi și ar trebui să fim mult mai proactivi în ceea ce privește schimbul de bune practici, astfel încât acestea să poată fi reproduse. De asemenea, putem fi mai proactivi în ceea ce privește împărtășirea greșelilor noastre, astfel încât acestea să nu se repete inutil.

5. Cum ți-ai gestiona timpul între munca pentru Consiliu și celelalte roluri în cadrul OTW? Plănuiești sa te retragi din celelalte poziții pentru a te concentra pe munca de Consiliu?
Voi lucra din greu înainte de alegeri pentru a finaliza cât mai multe dintre proiectele mele din comitete, astfel încât să pot face mai ușor un pas înapoi dacă voi fi aleasă. Există unele sarcini în curs de desfășurare care îmi plac și la care nu vreau să renunț, dar voi evita să mă ocup de altele noi pentru a dedica mai mult timp activității Consiliului.

Biografia și programul electoral ale lui Jennifer H.

Biografie

Jennifer H. lucrează ca manager de cercetare și consultant la multe companii din industria științelor naturale. Ea este voluntară OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) din 2022 în calitate de organizatoare de tag-uri și este membră în fandom și pe Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră) de peste un deceniu.

În munca sa de zi cu zi, Jennifer gestionează proiecte cu numeroși stakeholderi interni și externi din întreaga lume. Este atentă la detalii și grijulie. De asemenea, crede în creșterea și învățarea consecventă, mai ales în public, indiferent cât de jenant sau dificil ar fi uneori.

În fandom, Jennifer este o scriitoare cu peste o sută de lucrări publicate pe AO3. A participat și a gestionat numeroase evenimente, inclusiv: săptămâni ale fanilor, remixuri de fic, festivaluri și schimburi de cadouri într-o mare varietate de fandom-uri.

Programul electoral

1. De ce te-ai decis să candidezi pentru Consiliu?

Sincer, OTW are nevoie de o reformă structurală completă. Sunt prea multe probleme de enumerat, dar acestea sunt câteva dintre cele mai presante: noutățile privind angajamentul OTW față de antirasism au fost puține și rare; epuizarea copleșitoare și lipsa de sprijin pentru actualii și foștii voluntari – în special cei din Comitetul pentru Politici și Abuz; și lipsa unei comunicări adecvate, intern și extern.

Nu am nicio iluzie măreață că voi aduce schimbări radicale în OTW pe cont propriu – dar sunt persistentă, devotată și atentă și cred că acesta este un început important.

Trebuie să existe modalități de a remedia eșecurile OTW și sunt hotărâtă să aflu toate detaliile despre cum se poate face acest lucru. Va fi nevoie de multă muncă și va fi jenant și greu să avem aceste conversații, dar ele trebuie să aibă loc. Schimbarea trebuie să înceapă de undeva.

2. Cu ce aptitudini și/sau experiențe ai contribui la Consiliu?

În cuvintele unei foste colege: „Firea perceptivă și meticuloasă a lui Jennifer îi permite să identifice corect contextul și nevoile oricărei persoane cu care vorbește”.

Slujba mea de zi cu zi are o serie extinsă de responsabilități, inclusiv: gestionarea a numeroase proiecte la scară largă cu stakeholderi interni și externi la nivel global; comunicarea cu o varietate de persoane pentru a le înțelege mai bine nevoile și punctele dureroase și apoi acționând ca un partener de discuție pentru a oferi soluții personalizate; și furnizarea de documentație clară și concisă pe parcursul fiecărui ciclu de viață al proiectului.

Cu toate acestea, aceste abilități nu sunt tot ceea ce ofer. Sunt dornică și deschisă să învăț și să înțeleg nuanțele OTW, inclusiv spațiile și proiectele cu care nu sunt familiarizată în prezent.

3. Alege unul sau două obiective pentru OTW pe care le consideri importante și pe care ai vrea să te concentrezi în mandatul tău. De ce consideri aceste obiective semnificative? Cum ai colabora cu ceilalți pentru a le îndeplini?

Comunicarea externă este menționată ca o prioritate în Declarația de Viziune OTW 2022-2025. Cred că ar trebui adăugată și comunicarea internă.

Comunicarea trebuie să fie atentă, oportună și transparentă. Vor exista, fără îndoială, situații în care vom fi limitați privind ceea ce putem împărtăși în calitate de membri ai Consiliului, dar o parte a comunicării eficiente include să fim atenți când acele momente se întâmplă și să includem o estimare rezonabilă pentru când pot fi furnizate mai multe informații. Uneori, aceasta poate include faptul că nu putem să răspundem la o întrebare și de ce.

Este mai bine să fii sincer decât să taci.

Atingerea acestui obiectiv va necesita munca a numeroși stakeholderi din interior și din exterior. Voi exemplifica și modela eu însumi acest comportament și voi încuraja pe toată lumea să facă la fel.

4. Ce experiență ai cu proiectele OTW și cum ai colabora cu comitetele relevante pentru a le susține și consolida? Încearcă să incluzi mai multe exemple, însă ai libertatea să le evidențiezi pe cele cu care ai experiență.

Cea mai mare parte a experienței mele este cu AO3, atât ca utilizatoare, cât și ca voluntară în prezent (organizare de tag-uri). Deși nu sunt la fel de informată despre unele dintre celelalte proiecte, cum ar fi Fanlore și Open Doors (Uși Deschise), cred că existența lor este vitală și aștept cu nerăbdare să învăț în detaliu despre ele.

Colaborarea, în acest context, începe cu ascultarea. Este important să înțelegi de ce este responsabil fiecare comitet, punctele lor dureroase și unde excelează. Numai atunci poți să faci un pas înapoi, să evaluezi și să oferi potențiale soluții. Colaborarea devine apoi mai profundă – implică solicitarea de feedback de la președinți/e, supervizori/oare și voluntari/e. Aceasta implică urmărirea îndeaproape pentru a te asigura că oamenii se descurcă bine și fie intervenția, fie găsirea unei persoane care poate interveni pentru a sprijini sarcinile de zi cu zi, după cum este necesar.

Colaborarea, sprijinirea și consolidarea comitetelor responsabile de proiectele OTW este un proces constant, fără sfârșit.

5. Cum ți-ai gestiona timpul între munca pentru Consiliu și celelalte roluri în cadrul OTW? Plănuiești sa te retragi din celelalte poziții pentru a te concentra pe munca de Consiliu?

Ca organizatoare de tag-uri, responsabilitățile mele sunt destul de flexibile; sunt singura responsabilă pentru volumul de muncă care mi se atribuie și îmi pot crește sau scădea volumul de muncă, după cum este necesar. Aceasta înseamnă că voi avea mult timp pentru munca în Consiliu – de care cu siguranță va fi nevoie.

Biografia și Programul Electoral ale lui Audrey R.

25 iulie: Printr-un comunicat, Audrey R. și-a retras candidatura.

Biografie

Audrey R. este responsabilă de politici la o organizație nonprofit, continuând o carieră de zece ani în domeniul guvernamental și al politicilor organizationale. În timpul liber, o poti găsi cumpărând pantofi sau ascultând cel mai nou album al lui Qveen Herby. Primul ei fandom a fost Harry Potter, dar nu a descoperit fanfiction până când nu a urmat un curs universitar despre fandom. A avut nevoie de doi ani de lectură înainte de a face pasul spre a scrie prima sa lucrare, iar acum are peste șaptezeci de lucrări publicate în arhivă. În prezent, scrie pentru fandom-ul Harry Potter pe Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră) și este membră a comitetului de Planificare Strategică.

Programul Electoral

1. De ce te-ai decis să candidezi pentru Consiliu?

In principal, cred în schimbări pozitive în mod special, și sunt încântată să ajut OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) să crească într-o direcție pozitivă. De asemenea, am decis să candidez pentru că nu existau destule persoane care să accepte provocarea, chiar dacă inițial nu credeam că voi investi suficient timp pentru a merita această poziție. Cu toate acestea, simt că există un motiv pentru a candida, deoarece sunt împotriva AI (inteligenței artificiale) în spațiile de fandom și, după ce am făcut parte din procesul de planificare strategică, vreau să joc un rol în implementarea planului. Sper, de asemenea, să deschid noi linii de comunicare între voluntari și Consiliul de Administrație, astfel încât să putem lucra împreună în mod eficient pentru a face progrese care să fie în concordanță cu diversele perspective ale organizației.

2. Cu ce aptitudini și/sau experiențe ai contribui la Consiliu?

Cariera mea, inclusiv poziția mea actuală, s-a desfășurat în principal în domeniul guvernamental și al politicilor. Sunt responsabil de politici pentru un institut de cercetare non-profit care studiază impactul social media asupra dezvoltării cognitive și sociale a copiilor. Ne concentrăm foarte mult pe cercetări privind timpul petrecut în fața ecranului și tipurile de conținut pe care copiii le consumă online, ceea ce cred că s-ar putea suprapune puțin cu unele dintre provocările cu care se confruntă OTW (în special AO3) atunci când vine vorba despre politici, mai exact cu probleme precum Secțiunea 230 și verificarea vârstei.

Primul loc de muncă cu normă întreagă pe care l-am avut a fost în domeniul managementului cunoștințelor. Documentația internă este un domeniu în care am multă experiență, inclusiv în ceea ce privește elaborarea unui ghid de stil, a unei taxonomii și migrarea conținutului.

De asemenea, sunt utilizatoare AO3 de zece ani și țin foarte mult la AO3, atât din perspectiva de scriitoare, cât și de cititoare.

3. Alege unul sau două obiective pentru OTW pe care le consideri importante și pe care ai vrea să te concentrezi în mandatul tău. De ce consideri aceste obiective semnificative? Cum ai colabora cu ceilalți pentru a le îndeplini?

Este important să lucrăm la îmbunătățirea documentației interne. Este dificil să facem îmbunătățiri la nivelul întregii organizații dacă nu putem vedea clar unde se află organizația din punctul de vedere al politicilor și procedurilor. Cred că tranziția de la Wiki la un sistem de tip ServiceNow pentru captarea problemelor, rezolvarea tichetelor și gestionarea cunoștințelor ar fi utilă pentru a ușura sarcina unor voluntari, sporind în același timp eficiența și capacitatea de căutare a documentației noastre.

Al doilea lucru a apărut recent, dar avem nevoie de un sistem solid de soluționare a conflictelor. Cred că ar trebui să existe un angajat plătit (trebuie să facem o investiție financiară în poziții cheie în întreaga organizație) a cărui singură responsabilitate este gestionarea și rezolvarea conflictelor. Dacă cineva are o îngrijorare sau o plângere și nu se simte confortabil să se adreseze superiorului său, ar trebui să existe un fel de autoritate independentă. Rezolvarea conflictelor este esențială pentru succesul unei organizații și ar trebui să investim în aceasta pentru a asigura bunăstarea și satisfacția voluntarilor.

4. Ce experiență ai cu proiectele OTW și cum ai colabora cu comitetele relevante pentru a le susține și consolida? Încearcă să incluzi mai multe exemple, însă ai libertatea să le evidențiezi pe cele cu care ai experiență.

Proiectul pe care am experiență se întâmplă să fie unul dintre cele mai mari: planul strategic! Lucrăm din greu pentru a primi feedback de la oamenii din întreaga organizație și pentru a dezvolta un plan care să se potrivească nevoilor diferitelor părți interesate. Elaborarea planului a fost foarte utilă pentru a înțelege modul în care funcționează OTW, deoarece a trebuit să învăț despre structură din moment ce cuprindem fiecare comitet. Recunosc, de asemenea, durata de timp necesară pentru elaborarea și punerea în aplicare a obiectivelor. În momentul de față, funcționăm pe un ciclu de trei ani pentru fiecare jumătate în parte, ceea ce reprezintă o perioadă foarte lungă de timp. Șase ani de la inițierea până la finalizarea unui singur plan strategic. În unele cazuri, acest lucru este insuficient pentru a răspunde nevoilor imediate. Ar trebui să creăm un proces standardizat suplimentar pentru abordarea problemelor presante la nivelul întregii organizații care să fie transparent pentru voluntari.

5. Cum ți-ai gestiona timpul între munca pentru Consiliu și celelalte roluri în cadrul OTW? Plănuiești sa te retragi din celelalte poziții pentru a te concentra pe munca de Consiliu?

Comitetul de planificare strategică va trece de la elaborarea proiectului la monitorizarea implementării. Voi avea un picior în comitet și unul în Consiliu, dar voi sta în același iaz. Președinții mei, comitetul de Alegeri și actualul Consiliu au fost suficient de amabili să modifice îndelungata descriere a postului pentru a permite membrilor comitetului de planificare strategică să facă parte din Consiliu. Au inclus, de asemenea, un element calificativ conform căruia, în cazul în care apare un conflict perceput, comitetul îmi poate cere să mă retrag pentru o perioadă de timp.